ASOCIAȚIA ÎNGRIJIRE ACASĂ, în calitate de partener, alături de Primaria Municipiului Codlea, (în calitate de lider) și de Universitatea Spiru Haret, SC Redis Consult SRL Râșnov, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov și Liceul Teoretic Ioan Pascu Codlea, va derula pe o perioadă de 36 de luni (29 august 2017 – 28 august 2020) proiectul Muncă, Asumare, Legalitate pentru Integrare și Nediscriminare (MĂLIN), finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 4 - Incluziunea socială și combaterea săraciei, Operaţiunea “Reducerea numărului de comunităţii marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii roma (acele comunitaţi încare populaţia aparţinând minorităţii roma reprezinta minim 10% din totalul populaţiei la nivelul comunităţii) aflate în risc de sărăcie şi excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate” - Schema de ajutor de stat “Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600 ) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome”, cod MySmis 101760.
Valoarea totală eligibilă a proiectului este de
18,067,221.84 lei din care:
• 17.751.503,98 lei valoare eligibilă nerambursabilă
(15.203.211,33 lei din Fondul Social European și
2.548.292,65 lei din Bugetul Național)
•
315.717,86 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului
și partenerilor
Scopul general al proiectului este creșterea calității vieții pentru 556 de cetățeni ce trăiesc în comunitatea marginalizată din cartierul Mălin, municipiul Codlea, prin reducerea numărului de persoane de minoritate roma aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. Grupul țintă este format din 556 de persoane din comunitatea marginalizată roma din cartierul Mălin, Municipiul Codlea, judetul Brașov, care vor beneficia de servicii integrate. Aceste persoane se vor selecta din rândul celor care se vor afla în șituație de risc de sărăcie și excluziune socială la momentul implementării proiectului.
Prin implementarea activităților proiectului, pe termen lung, proiectul va produce efecte pozitive ca urmare a adaptării activităților atât la specificul grupului țintă, cât și la specificul local și a abordării integrate a nevoilor membrilor săi.
Astfel, proiectul urmărește realizarea următoarelor
obiective specifice:
1. Va fi îmbunătățit
nivelul de incluziune educațională a 50 de elevii din
cartierul Mălin, aparținând minorității rome, prin
combaterea decalajelor sociale care cresc riscul de
abandon școlar și analfabetism. Vor fi dezvoltate
programe de tip „Școala după școală“ dar și activități
extracurriculare inovative. Vor fi inițiate și
dezvoltate programe destinate îmbunătățirii șituației
socio-economice a elevilor romi în aspectele care
blochează incluziunea educațională (hrana, haine,
condiții de locuire, stare de sănătate), inclusiv prin
furnizarea de suport pentru îmbunătățirea șituației
economice a familiei.
2. Va crește nivelul de
ocupare pentru 278 de persoane din cartierul Mălin
aparținând minorității rome și combaterea decalajelor
de participare pe piața muncii comparativ cu populația
majoritară, prin acordarea de sprijin persoanelor cu
sanse reduse de acces la piața muncii formală. Vor fi
organizate cursuri de formare profesională pentru
persoanele aflate în cautarea unui loc de muncă,
acordându-le atât subvenții de participare, cât și
servicii de informare, orientare și consiliere
(educațională, familială, a carierei). Totodată
angajatorii vor fi stimulați să incadreze pe piața
muncii, prin acordarea de subvenții, persoane
aparținând comunității marginalizate din Mălin.
3.
Prin participarea la programele de formare 81 de
persoane vor fi încadrate în muncă inclusiv
înființarea și dezvoltarea a 5 afaceri locale proprii.
Va fi promovat și valorificat potențialul de ocupare
în rândul a 60 de persoane din Cartierul Mălin, prin
intensificarea acțiunilor de informare, conștientizare
și consiliere antreprenorială facilitând astfel
accesul pe piața muncii. Vor fi acordate servicii de
consultanță și așistență pentru începerea unei
activități independente sau inițierea unei afaceri, în
scopul creșterii gradului de ocupare prin înființarea
propriei afaceri. Pentru planurile de afaceri
selectate va fi acordat un sprijin financiar pentru
înființarea și dezvoltarea afacerii.
4. Se va
îmbunătăți starea socială și de sănătate a 556 de
persoane aparținând minorității rome din Cartierul
Mălin prin creșterea accesului la servicii sociale și
de sănătate preventive și curative. Va fi acordată
asistență medicală regulată la domiciliu, activități
de screening privind starea de sănătate a
beneficiarilor, fiind testați gratuit pentru
depistarea virusului Hepatic B și C, precum și
acordarea de vouchere pentru servicii stomatologice.
Prin înființarea centrului multifuncțional vor fi
furnizate servicii socio-medicale și de consiliere pe
diverse teme. Totodată va fi amenajat un spațiu în
vederea desfășurării unor activități de dezvoltare a
abilităților de viață pentru personane cu
dizabilități.
5. Se vor imbunătăți condițiile de
locuit pentru 150 de familii defavorizate din punct de
vedere economico-social, asigurându-le acestora
intervenții de renovare și igienizare a locuințelor și
dotarea minimă a acestora cu aparatură casnică
(aragaze cu butelie și frigidere); pentru 50 de
familii defavorizate din punct de vedere
economico-social le vor fi favorizate accesulul la
serviciile publice locale (apă/canal/electricitate/
gunoi) .
6. 175 de familii de etnie rromă din
comunitatea marginalizata Mălin vor fi sprijinite în
reglementarea actelor de proprietate și susținerea
acestora în dobandirea unor drepturi de asistență
sociala. Vor fi desfășurate activități de asistență
juridică atât pentru reglementarea actelor de
proprietate, cât și pentru dobandirea actelor necesare
întocmirii dosarelor pentru obținerea unor drepturi de
asistență socială.
7. Se urmărește reducerea
gradului de discriminare de gen și promovarea
egalității de gen și multiculturalismului. Vor fi
organizate campanii de prevenire și combatere în
domeniul discriminarii (la nivelul școlilor,
angajatorilor și la nivel local - Municipiul Codlea),
precum și acțiuni de facilitare și mediere pentru
identificarea și consolidarea de parteneriate pentru
rezolvarea problemelor comunității printr-o abordare
participativă. Totodată, vor fi organizate evenimente
care contribuie la păstrarea, dezvoltarea și afirmarea
identității culturale a cetățenilor apartinand
minorității rome.
Prin implementarea proiectului se vor obţine o serie
de rezultate, printre care:
- 175 de dosare de uzucapiune tabulară depuse la
tribunal;
- 150 de acte de proprietate ale
locuitorilor din Mălin obținute pentru terenuri și
locuințe;
- 50 contracte de racordare încheiate
cu furnizori de utilități;
- 150 de locuințe vor
beneficia de activități de renovare și igienizare și
dotarea minimă a acestora cu aparatură casnică
(aragaze cu butelie și frigidere);
- 81
contracte individuale de muncă pentru membrii
grupului-țintă; 5 contracte de grant încheiate cu 5
persoane juridice ai căror acționari / asociati sunt
persoanele din grupul țintă;
- 50 de contracte
de subvenții incheiate cu părinți/tutori legali ai
celor 50 de elevi participanți la programul de
activități extracurriculare;
- 1 Centru
multifunctional în incinta Serviciului de Asistență
Socială din cadrul Primariei;
- 556 de fișe de
evaluare și monitorizare pentru cele 556 persoane
beneficiare a celor două servicii socio - medicale:
(unul de planning familial și prevenirea sarcinilor la
minore și unul de consiliere cu privire la problemele
de igienă și nutriție) și a altor doua servicii
sociale: (unul de consiliere psihologică -parenting,
consiliere violență domestică și unul de consiliere
juridica - informarea parintilor cu privire la
drepturile copiilor) ;
- 556 de fișe medicale
pentru persoanele beneficiare ale serviciului medical
de depistare a bolilor cu incidență ridicată;
-
15 dosare cu monitorizarea stării de sănătate a
beneficiarilor serviciului social de asistență
medicală regulată la domiciliu;
- 556 de
vouchere pentru serviciul medical stomatologic;
- 26 de sesiuni de informare din cadrul
campaniei de combatere a discriminării cu 1.000 de
participanți, elevi și angajați din Municipiul Codlea;
un spot radio cu mesaj antidiscriminare cu 300
de difuzări la nivel local;
- 30 de întâlniri
individuale cu membri ai comunității din Mălin pentru
animare în vederea implicării la soluționarea
problemelor comunității;
- 278 de recomandări
psihologice pentru potențialii angajatori;
- 175
sedințe de consiliere profesională de grup.
Informații suplimentare: http://malin.municipiulcodlea.ro/
Proiect cofinanțat prin Fondul Social European prin Programul Operational Capital Uman 2014-2020
Date de contact: Daniel Postu – Manager proiect, tel. 0744.398575
Razvan Andronic - Coordonator partener 1- Universitatea Spiru Haret, tel. 0743/044300
Secărea Simona - Coordonator partener 2 - SC Redis SRL – tel.0745/187267
Flavia Boghiu - Coordonator partener 3 - Asociatia Ingrijiri Acasa – tel.0756/394073
Magda Dinu - Coordonator partener 4 – Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov – tel. 0741/279378
Magda Ratan - Coordonator partener 5 - Liceul Teoretic Ioan Pascu Codlea – tel. 0744/986610
,,Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Pentru informații detaliate despre celelalte programe co-finanțate de Uniunea Europeană vă invităm să vizitați www.fonduri-ue.ro
Comunicat de presă
PROIECTUL Munca, Asumare, Legalitate pentru Integrare și Nediscriminare (MĂLIN)
Primaria Municipiului Codlea, în parteneriat cu SC Redis Consult SRL Râșnov, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov, Universitatea Spiru Haret, Liceul Teoretic Ioan Pascu Codlea și Asociația Îngrijiri Acasă, a derulat in perioad 29 august 2017 – 30 septembrie 2020 proiectul Muncă, Asumare, Legalitate pentru Integrare și Nediscriminare (MĂLIN), finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, Axa Prioritară 4 - Incluziunea socială și combaterea săraciei, Operaţiunea “Reducerea numărului de comunităţii marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii roma (acele comunitaţi încare populaţia aparţinând minorităţii roma reprezinta minim 10% din totalul populaţiei la nivelul comunităţii) aflate în risc de sărăcie şi excluziune sociala, prin implementarea de masuri integrate” - Schema de ajutor de stat “Dezvoltare Locală Integrată (DLI 3600) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome”, cod MySmis 101760.
Valoarea totală eligibilă a proiectului a fost
de 18,067,221.84 lei din care:
·
17.751.503,98 lei valoare eligibilă nerambursabilă
(15.203.211,33 lei din Fondul Social European și
2.548.292,65 lei din Bugetul Național)
·
315.717,86 lei cofinanţarea eligibilă a beneficiarului
și partenerilor
Proiectul a urmarit
creșterea calității vieții pentru 556 de cetățeni
ce trăiesc în comunitatea marginalizată din
cartierul Mălin, municipiul Codlea, prin reducerea
numărului de persoane de minoritate roma aflate în
risc de sărăcie și excluziune socială. Derularea efectivă a proiectului, a depasit
proiecțiile inițiale, astfel că, la sfarsitul
proiectului a beneficiat de minim două activități
integrate un număr de 634 de persoane.
Obiectivele specifice ale proiectului si descrierea
rezultatelor :
1.
Proiectul și-a propus să sprijine 175 de familii de
etnie romă din comunitatea marginalizata Mălin în
reglementarea actelor de proprietate și dobândirea
unor drepturi de asistență socială. Au fost desfășurate activități de asistență
juridică atât pentru reglementarea actelor de
proprietate, cât și pentru dobândirea actelor necesare
întocmirii dosarelor pentru obținerea unor drepturi de
asistență socială.
- Au fost depuse la
tribunal un număr de 176 de dosare civile, până la
acest moment, fiind soluționate 134 de cereri
introductive de instanță. In urma soluționării celor
134 de dosare, s-au obținut, in total, 105 titluri de
proprietate pentru persoanele din grupul țintă.
Instanța de judecata este in continuare investita cu
soluționarea unui număr de 42 de dosare având ca
petenți persoanele din grupul țintă.
-
Membri Grupului țintă au fost susținuți în dobândirea
unor drepturi de asistență sociala, fiind realizate :
20 dosare pentru evaluare complexă
handicap, 20
dosare de ajutor social, 10 dosar alocație pentru
susținerea familiei, 16 dosare privind ajutorul de
incălzire, 3 dosar privind acordarea de tichete pentru
grădiniță, 12 dosare indemnizație creștere copil până
la varsta de 2 ani, 19 dosare privind alocația de
stat.
Totodată membri grupului țintă sau
fost sprijiniți in realizarea a: 3 dosare de incetare
ajutor social, 1 dosar pensie de invaliditate, 7
dosare privind ajutorul de somaj, 105 de anchete
sociale, 14 fie privind identificarea familiilor cu
risc, 17 planuri de servicii pentru familii cu copii
in situație de risc, 29 de consilieri pentru
reglementarea actelor de identitate.
2.
Îmbunătățirea nivelului de incluziune educațională
a 50 de elevi din cartierul Mălin, aparținând
minorității rome, fiind dezvoltate programe de tip
„Școala după școală“, dar și activități
extracurriculare inovative, inclusiv participarea la
17 excursii. Pe parcursul a 2 ani de proiect, 50 de elevi din
cartierul Mălin au înscrisi și au participat cu o
frecvență susținută la programe de remediere școlară
la limba romana, matematica, engleza si IT si au
beneficiat de suport pentru îmbunătățirea șituației
economice a familiei. S-a înregistrat o creștere a
nivelului de educație a copiilor participanți, precum
si un grad scăzut de abandon școlar.
3.
Sporirea nivelului de ocupare pentru 278 de
persoane prin organizarea de cursuri de formare
profesională pentru persoanele aflate în căutarea
unui loc de muncă, acordându-le atât subvenții de
participare, cât și servicii de informare, orientare
și consiliere (educațională, familială, a
carierei). Rezultatele: 136 Contracte individuale de
muncă pentru membrii grupului încheiate si 23
Contracte de subvenționare cu
angajatorii încheiate pentru angajarea a 33
persoane din grupul țintă ( angajatorii
fiind stimulați să incadreze pe piața muncii,
prin acordarea de subvenții, persoane aparținând
comunității marginalizate din Mălin), 221 diplome de
calificare ale membrilor grupului țintă (certificate
de absolvire), 20 programe de
formare profesională de calificare/ recalificare
desfășurate și finalizate, 227 de certificate de
participare la cursuri de formare profesională, 322
recomandări psihologice pentru
potențialii angajatori, 322 recomandări
psihologice individuale privind inserția pe piața
muncii si menținerea pe piața muncii, 340
Dosare/caiete teste psihologice –
psihodiagnostic realizate, 340 Dosare/caiete
teste psihologice – psihologie
experimentală realizate, 340 Profile psihologice
– psihodiagnostic privind inserția/menținerea pe piața
muncii realizate, 340 Profile psihologice - psihologie
experimentală privind inserția/ menținere pe piața
muncii realizate, 175 ședințe de consiliere
profesională de grup desfășurate, 175 informări (uși
deschise) privind locurile de muncă disponibile în
Codlea și împrejurimi, 175 Workshop-uri privind unul
dintre următoarele module: autocunoaștere și
dezvoltare personală, comunicare și abilități sociale,
managementul informațiilor și al învățării,
planificarea carierei, stil de viață sănătos, 1 Baza
de date privind locurile de muncă disponibile
actualizată, 1951 fișe individuale de consiliere și
orientare profesională, 1 Studiu privind consilierea
comunității marginalizate, 27 mese rotunde tematice
inserție-ocupare a grupului țintă organizate și
desfășurate, 27 sesiuni tematice de informare,
conștientizare și sensibilizare a grupului țintă cu
privire la inserția/ ocuparea pe piața muncii
desfășurate.
4. Înființarea și dezvoltarea a 5 afaceri locale proprii. Pentru atingerea acestui deziderat, 64 de persoane din Cartierul Mălin, au beneficiat de servicii de consultanță și asistență pentru începerea unei activități independente. Au participat la concurs 19 planuri de afaceri, iar dintre acestea au fost selectate 5 planuri de afaceri care au beneficiat un sprijin financiar pentru înființarea și dezvoltarea afacerii în valoare de a 111.557,50 lei / plan de afacere. Fiecare afacere a angajat minim 2 persoane din grupul țintă al proiectului, asigurând menținerea lor pentru o perioadă de minim 17 luni.
5. Îmbunatățirea stării sociale și de sănătate a 556 de persoane aparținând minorității rome din Cartierul Mălin prin creșterea accesului la servicii sociale și de sănătate preventive și curative. A fost înființat un centru multifuncțional în cadrul căruia s-au furnizat servicii medicale - Screening pentru depistarea bolilor cu incidență ridicată, asistența medicală la domiciliu, servicii de ginecologie), servicii sociale - consiliere psihologică, consiliere juridică, dezvoltarea abilităților de viață pentru persoanele cu dizabilități, planning familial; socio-medicale - consiliere cu privire la prevenirea sarcinilor la minore și planning familial, consiliere cu privire la problemele de igienă și nutriție, mediere sanitară. Au fost realizate: 697 fișe de evaluare și monitorizare pentru beneficiarii celor două servicii socio-medicale și a altor două servicii , 10 fișe de evaluare și monitorizare a abilităților deținute de beneficiarii serviciului social de furnizare a programului de dezvoltare a abilităților de viață pentru persoanele cu dizabilități, 660 de fișe medicale (fișe de analize medicale) pentru beneficiarii testați în cadrul activității de screening (DZ +TA); 618 de fișe medicale pentru beneficiarii testați în cadrul activității de screening (Hepatita B+C), (unora dintre beneficiari li s-a efectuat retestarea dacă s-a considerat că sunt supuși unui risc crescut); 21 formulare de retestare pentru beneficiarii suspecți sau diagnosticați cu diabet zaharat și/sau HTA (beneficiarii sunt aceeași și sunt monitorizați); 20 dosare cu monitorizarea stării de sănătate a beneficiarilor serviciului de asistență medicală la domiciliu (cuprinzând formular de evaluare, plan de ingrijire și fișă de monitorizare), precum și acordarea a 556 de vouchere pentru servicii stomatologice.
6.
Îmbunătățirea condițiilor de locuit pentru 150 de
familii defavorizate din punct de vedere
economico-social. Au fost realizate intervenții de renovare și
igienizare a locuințelor la 150 de familii (zugravire
si tencuire pe o suprafata de 66 de mp/ locuință).
Totodata au fost dotate cu aparatură casnică
(aragazuri cu butelie și frigidere) 150 de familii.
7.
50 de familii defavorizate din punct de vedere
economico-social au beneficiat de facilitarea
accesului la serviciile publice locale
(apă/electricitate)
. Au fost executate lucrările de branșare pentru
25 de familii pentru electricitate si 11 familii
pentru apa.
8.
Reducerea gradului de discriminare și promovarea
egalității și multiculturalismului. A fost organizată o campanie de combatere a
discriminării, la nivelul Municipiului Codlea, în
perioada octombrie 2017-august 2020, care a inclus: 64
de sesiuni de informare din cadrul campaniei de
combatere a discriminării cu 1002 participanți, elevi
si angajați in Municipiul Codlea; un film de
sensibilizare cu privire la discriminare care a fost
difuzat in cadrul proiectului pentru un public de 1002
de persoane; un spot radio cu mesaj antidiscriminare
cu 300 de difuzări la nivel local; doua evenimente –
festivaluri interculturale anuale cu mesaj
antidiscriminare, a cate doua zile, cu participarea a
2550 de persoane; două dezbateri cu privire la
identificarea de măsuri afirmative pentru integrarea
socio-educațională a copiilor de etnie romă din
comunitățile marginalizate; un concurs de arte
vizuale, organizat la nivelul Municipiului Codlea
pentru copiii și tinerii cu vârsta între 6 și 19, cu
tema ”Discriminarea doare”. Totodată, a fost realizată
activitatea de facilitare comunitară în scopul
dezvoltării locale a cartierului Mălin prin
implicarea, pe de o parte, a membrilor comunității în
rezolvarea propriilor nevoi și, pe de altă parte, a
instituțiilor, ONG-urilor și agenților economici
pentru a contribui la acțiunile și proiectele dorite
de comunitate și a se implica social. În acest
sens
s-au realizat: 155 ateliere de alfabetizare, educație
remedială și creativitate cu 1.379 participări ale
copiilor și 42 de participări ale femeilor din
cartierul Mălin; 6 excursii organizate cu implicarea
agenților economici, ONG-urilor și instituțiilor și cu
participarea a 98 de copii cu vârsta între 7 și 16 ani
care nu erau înscriși în sistemul de învățământ sau
erau în risc de abandon școlar; 42 întâlniri
reprezentanți ai instituțiilor publice: întâlniri
cu
reprezentanții primăriei și ai Bibliotecii
Municipiului Codlea, cu reprezentanți ai Clubului
Copiilor, cu reprezentanți ai școlilor, cu
reprezentanți ai DGASPC Brașov in vederea implicarii
la solutionarea problemelor comunitatii din Malin;
facilitarea înscrierii la programul Șansa a doua
pentru 8 copii cu vârsta între 9 și 15 ani; 367 de
deplasări pentru mobilizarea comunității din Mălin
prin întâlniri individuale cu membrii aceștia pentru
animare in vederea implicarii la solutionarea
problemelor comunitatii;
Proiectul integrat s-a dorit și se dorește în continuare și in perioada de sustenabilitate a fi un răspuns la nevoile complexe ale comunității de persoane care se confrunta deseori cu marginalizarea socială din Malin, iar activitățile mai sus prezentate au fost implementate de echipa proiectului multidisciplinară formată din experți din multiple arii - public, privat cu scop patrimonial si privat fara scop patrimonial, care s-a dedicat timp de 3 ani obiectivelor privind reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, contribuind la facilitarea incluziunii sociale și pe piața muncii beneficiarilor sus menționați. Considerăm, in acest context, că acest proiect prin activitățile și rezultatele obținute, a adus valoare adaugată întregii comunități, chiar dacă efectele lui de moment par a se răsfrânge numai asupra unei categorii de persoane. Ne asteptăm ca rezultatele acestui proiect, dar si cele pe care le vom obține in perioada de sustenabilitate să genereze un impact semnificativ în ceea ce privește incluziunea socială și combaterea sărăciei pentru persoanele din cartierul Mălin.
Proiect cofinanțat prin Fondul Social European prin
Programul Operational Capital Uman 2014-2020
Date de contact:
- Daniel Postu – Manager proiect, tel.
0744.398575
- Secărea Simona - Coordonator
partener 1- SC Redis SRL – tel.0745/187267
- Magda Dinu - Coordonator partener 2 –
Agentia de Dezvoltare Durabila a Judetului Brasov–
tel. 0741/279378
- Razvan Andronic -
Coordonator partener 3- Universitatea Spiru Haret,
tel. 0743/044300
- Magda Ratan -
Coordonator partener 4- Liceul Teoretic Ioan Pascu
Codlea – tel.0744/986610
- Flavia Boghiu -
Coordonator partener 5- Asociatia Ingrijire
Acasa